Ce am citit în martie 2019

Pentru că zilele acestea sunt foarte ocupată și nu am timp să povestesc despre fiecare carte citită așa cum mi-aș dori, în număr de 11, o să fiu foarte scurtă. Sper să găsiți inspirație în lecturile mele.

1.Keith Stuart-Băiatul care voia să-și construiască lumea

Pentru recenzie vă invit aici.

2.Bram Stocker-Dracula

Consider că am întîrzit cîțiva ani cu lectura acestui clasic, dar vorba aceea, niciodată nu e prea tîrziu. Și cum, Dracula este un simbol românesc, măcar să știu povestea de la care a pornit legenda. Despre carte aici.

3.Alex Michaelides-The silent patient

Atît de mult s-a vorbit despre această carte, încă înainte de a apărea la noi încît mi-am spus că nu mai trebuie să pierd timpul și să o citesc în engleză. Cartea mi s-a părut bună, chiar nu m-am așteptat la la surpriza pe care autorul a pregătit-o dar ca să fiu complet sinceră nu aș numi-o thrillerul anului. Consider că am citit cărți din același registru cu mult mai bune, cum ar fi Înainte să adorm de S.J.Watson sau Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker. Per total, cartea merită citită, doar că în acest caz marketingul am impresia că a influențat foarte mult, asta e părerea mea. Despre carte aici.

4.Joanne Harris-Chocolat

Foarte rar mi s-a întîmplat să văd ecranizarea și apoi să citesc cartea, dar în acest caz așa a fost. Și nu regret nimic. Ambele mi-au plăcut extrem de mult, chiar dacă producătorii filmului au decis ca finalul să fie unul diferit față de cel imaginat de către autoare. Despre carte aici.

5.Paula McLain-Zbor în jurul soarelui

Nu am început cartea pentru că era vorba despre o femeie puternică și în al doilea rînd nici nu am știut că este o biografie ficționalizată. Pur și simplu am ales-o din noianul de cărți care mă așteaptă cuminți să le dau o șansă. Așa am aflat că Beryl Markham chiar a existat, că a fost prima femeie care a antrenat cai de curse, că a pilotat cu brio un avion peste Atlantic. Mi-a plăcut mult acest citat „Poate că ăsta e secretul supravieţuirii când treci prin tot felul de necazuri – să ştii cine eşti cu adevărat, vreau să zic”. Despre carte vă invit aici.

6.Meg Wolitzer-Soția

Am sentimente amestecate în privința acestei cărți. Nu pot afirma că nu mi-a plăcut doar că nu a atins acea coardă sensibilă care să vibreze în momentul în care am citit ultimul cuvînt. Poate că nu este genul meu de carte, posibil din cauză că nu prezintă un subiect antrenant, vioi, accelerat. Despre carte aici.

7.Heather Morris-Tatuatorul de la Auschwitz

Peste tot s-a vorbit despre această carte, aveam impresia uneori că toată lumea o citește în același timp. Din păcate nu m-a impresionat, am simțit că autorul a pornit cu dreptul doar că s-a pierdut undeva pe drum, un subiect care promitea doar că i-a lipsit unele elemente pentru a fi adus acolo unde îi era locul. Despre carte aici.

8.Art Spiegelman-Maus I -A survivors tale my father bleeds history

Căutînd recomandări de romane grafice peste tot dădeam de Maus a lui Art Spiegelman. Considerată o carte cult chiar din momentul apariției în 1986. Maus este spus în cuvinte și poze, iar aceste imagini l-au adus pe Spiegelman sub foc în trecut. El a fost acuzat de rasism pentru interpretarea polonezilor ca porci și pe francezi ca broaște; el a portretizat evreii și naziștii ca șoareci și pisici și a răspuns că toate imaginile lui erau metaforice. Povestea este întruchipată în alb și negru, dînd adîncime povestirii și adăugînd un strat de disperare, pe măsură ce situația evreilor se înrăutățește în Polonia. Despre carte aici.

9.Art Spiegelman-Maus II-And here my troubles began

Despre volumul 2 al romanului grafic Maus vă invit să citiți aici.

10.George Orwell-1984

Scrierea lui Orwell în 1984 este captivantă și eretico-profetică, prezicînd o societate totalitară în care chiar televizorul tău are tehnologia pentru a înregistra conversații și mișcări. Orwell prezintă această carte cu o asemenea atenție la detalii, încît se simte realistă, chiar creînd o nouă limbă pe care oamenii trebuie să o vorbească. Va invit aici pentru un articol despre cît de actuală este această carte.

11.E.O.Chirovici-Cartea oglinzilor

Una dintre cele mai pline de suspans și mai misterioasă thriller- crimă pe care am citit-o vreodată! Și, e scrisă de un român. Jos pălăria. Despre carte vă invit aici.

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.