Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne-recenzie

Romanul lui John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi este remarcabil. Este frumos scris și cu o poveste puternică. Bruno, în vîrstă de 9 ani este un băiat inocent, fără griji, care crește în Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Are 3 cei mai buni prieteni pe viață și vrea să devină explorator cînd crește. Bruno locuiește într-un conac frumos, cu grădini, servitori, împreună cu sora mai mare Gretel, cu minunata sa mamă și tatăl, ofițer SS cu rang înalt.

Băiatul se întoarce acasă de la școală și o găsește pe Maria, servitoarea familiei, împachetîndu-i lucrurile în cutii de lemn, inclusiv lucruri pe care le ascunsese și care nu privea pe nimeni. Află că familia se mută din Berlin și el trebuie să îi urmeze lăsînd în urmă școala, prietenii și bunicii. După o cină formală la care participă Fury (Fuhrerul), părinții lui Bruno explică mutarea. Tatăl său fusese avansat și astfel vor trebui să locuiască într-un loc numit Out-With (Aushwitz) și vor rămîne acolo pînă la un „viitor previzibil”.

Casa este un loc rece și sumbru, situat într-un zonă rurală dezolantă. Bruno urăște noua casă și duce dorul prietenilor. Se simte extrem de izolat și plictisit, nu există băieți cu care să lege noi prieteni și își dorește cu ardoare să se întoarcă la Berlin. De la o fereastră a camerei sale, Bruno poate vedea un campus înconjurat cu gard de sîrmă, locuit de bărbați adulți și băieți tineri triști, îmbrăcați în pijamale dungate. Bruno se întreabă ce fac acești oameni toată ziua și de ce, și de fapt, de ce poartă acele pijamale chiar în toiul zilei? Vrea să plece și să se joace cu băieții de pe cealaltă parte a gardului. Cînd îl întreabă pe tatăl său cine sunt acei oameni, tatăl său îi răspunde că nu sunt cu adevărat oameni.

Locotenentul Kotler, un tînăr ofițer SS îngîmfat, parte din personalul tatălui lui Bruno, mereu îi zburlește părul lui Bruno și îl strigă micul bărbat. Furia lui Bruno la condescendența lui Kotler este doar o parte din furia și neputința pe care o simte în fața situației sale, ca un prizonier. Din moment ce nu este prea mult de explorat în zona în care trăiește cu familia, este inevitabil ca Bruno să nu caute aventuri și emoții în altă parte.Astfel, el găsește o cale de a ieși din zona păzită și se îndreaptă spre gardul ghimpat, unde poate vedea cu ușurință locuitorii dinăuntru-toți purtînd pijamale în dungi cu chipii purtate pe capurile rase.

În timpul unei astfel de excursii, întîlnește un băiat pe nume Shmuel, un copil ce pare a fi vagabond purtînd o uniformă numerotată. Shmuel trăiește o viață foarte diferită de cea a lui Bruno. El este evreu, iar împreună cu tată lui sunt deținuți în acea tabără. Cîteodată se ascunde lîngă gard, în timpul lucrului, unde îl întîlnește pe Bruno, iar cei doi leagă o prietenie. Chiar au aceeși zi de naștere. Shmuel îi povestește cum a fost mutat împreună cu familia dintr-un ghetou din Polonia chiar în acest lagăr. Bruno îi împărtășește despre viața sa minunată de la Berlin și fură mîncare de la bucătărie pentru Shmuel (pe care uneori o mănîncă în drum spre Shmuel-tare m-a mai iritat partea asta). Dar Bruno încă nu înțelege, enormitatea răului  cu care se confruntă este peste puterea lui de înțelegere. El crede că pijamalele în dungi numerotate fac parte dintr-un joc jucat în incinta gardului de sîrmă. Nu merg mai departe cu rezumatul meu pentru că ar însemna să dezvălui mult prea mult și astfel plăcerea lecturii poate să fie știrbită.

Narațiunea este la persoana a treia dar povestea este spusă din perspectiva unui copil. Prietenia băieților este de fapt o alegorie, iar autorul o numește fabulă. Copiii sunt capabili dacă li se oferă șansa să depășească diferențele de cultură și identitate. Inocența lor înnăscută le permite să creadă că, în cele din urmă, oamenii se pot înțelege dacă nu sunt încurajați spre ură.

Desigur, aceasta nu este o poveste adevărată despre Auschwitz, unde prizonierii ar fi împușcați sau uciși de firele electrice ghimpate dacă și-ar petrece timpul acolo. Și, desigur, Shmuel n-ar fi supraviețuit lagărului suficient de mult pentru a se împrieteni cu cineva. Majoritatea copiilor, fără folos în cîmpul muncii ar fi fost trimiși la moarte imediat după sosirea lor în lagăr. Și, dincolo de înțelegerea mea, de ce un copil inteligent ca Bruno, deși naiv și egocentric, l-ar numi pe Fuhrer, Fury sau să nu fie conștient de prezența războiului. Dar, așa cum am mai menționat, cred că romanul are un caracter alegoric,caz în care înțeleg alegerea scriitorului.

Temele romanului sunt natura răului, a omului și a frumuseții spiritului uman. Autorul este destul de explicit în scrierea sa, deși nu există nicio violență evidentă sau limbaj discutabil. Au fost dăți în care a trebuit să fac o pauză pentru că am simțit durerea de dincolo de descrieri, iar cu cît aflam mai multe despre cele două personaje, Bruno și Shmuel, cu atît mai emoțională am devenit.

Mi-am propus să vizionez și ecranizarea, din ce am înțeles este la fel de bună ca și cartea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.