7 Serii de cărți pe care vreau să le citesc

 

56df60292b108695291fb33b9840b2fd.jpg

Nu sunt o fană a seriilor de cărți, numărul seriilor citite de-a lungul timpului este foarte mic. Simt că trebuie să mă focuses doar pe o singură poveste, că mă așteaptă atât de multe cărți, de drame, de mistere, de povești, (iar timpul e scurt, știm cu toții) iar eu sunt prinsă într-o serie. Am mai primit ca sfat să fac o pauză, să citesc 1-2 cărți și să revin la serie, dar la mine nu a mers, nu mai găsesc nicio tragere să revin. Am câteva serii care după un volum, maxim două au rămas în aer și nu pot spune că nu mi-au plăcut doar că nu îndeajuns de mult încât să le dau o șansă si celorlalte volume din serie. Așa am pățit cu Miss Peregrine de Ransom Riggs, Regina Roșie de Victoria Aveyard,Urgia și zorile de Renee Ahdieh, Luminile Nordului de Philip Pulman, Furia Roșie de Pierce Brown (prea violentă pentru gustul meu). Robin Hobb cu Ucenicul asasinului, nu mi-a displăcut și cred că îi voi mai da o șansă mai ales că este o serie foarte îndrăgită de mulți pasionați de lectură.

Sunt câteva serii pe care le-am citit și au un loc special în inima mea de bookaholică, de exemplu Cântec de gheață și foc, m-a ținut captivă între paginile volumele câteva săptămâni bune, fără ca nicio altă carte să îmi distragă atenția. Seria Harry Potter, am citit-o destul de târziu, la multe recomandări și am zis să ies din grupul restrâns al celor care nu au citit încă seria. Nu am crezut niciodată că o serie scrisă de un autor român mă va fascina atât de mult încât să îmi pară rău că seria conține doar 3 volume, dar Petru Dumitriu cu a sa Cronică de familie a reușit asta. Deborah Harkness a reușit să mă prindă în mrejele vrăjitoarelor, a vampirilor, să călătoresc în trecut, încât nu am mai așteptat să apară ultimele două volume a seriei All Souls trilogy în română și le-am citit în engleză. Am înțeles că recent s-a realizat și un serial după serie, pe care îl voi urmări cu siguranță. Ken Follett a reușit să nu mă plictisească cu a sa serie Stâlpii Pământului deși volumele sunt destul de voluminoase. Neapărat trebuie să îl menționez pe favoritul meu Naghib Mahfuz cu Trilogia Cairoului. Am găsit pe un anticariat online toată seria,prima ediție publicată la noi și mă atrage ideea de a o reciti. Minunatul Carlos Ruiz Zafon cu Cimitirul cărților uitate. Și acum îmi amintesc cu câtă nerăbdare am așteptat să apară fiecare volum.

Cum am scris, nu sunt o fană a seriilor dar după o cercetare pe blogurile literare și vizionat mulți youtuberi iau în considerare câteva serii.

1.Tetralogia Napoletană de Elena Ferrante

Am cumpărat cu mult timp în urmă, pe când încă mai eram în Arabia Saudită, primul volum în format ebook de pe elefant și am uitat de el cu desăvârșire. În plus, toată lumea vorbea la un moment dat despre această serie, parcă orice cititor care se respectă o lecturase, iar din descriere pare o serie care merită toată atenția.

2.MaddAddam de Margaret Atwood

O ador pe Margaret Atwood, are un stil unic și o imaginație debordantă. Mi-a plăcut Povestea slujitoarei, am citit și Ochi de pisică (am dat de ea într-un anticariat la un preț ridicol de mic) dar cel mai mult mi-a plăcut Femeia comestibilă, un fel de chicklit dar mult mai complex.

Poate că porcii nu zboară, dar cu siguranță sunt schimbați într-un mod ciudat. La fel sunt și lupii și ratonii. Un bărbat care odinioară se numea Jimmy își spune acum Snowman și trăiește într-un copac, înfășurat într-un cearșaf vechi. Vocea lui Oryx, femeia pe care a iubit-o, îl obsedează, într-un mod jucăuș și malițios. Iar Copiii lui Crake, cei cu ochii verzi, sunt, dintr-un motiv nelămurit, responsabilitatea lui.

Bine ați venit în lumea uluitoarei imaginații a lui Margaret Atwood!

Cu o astfel de descriere, cum să nu îi dai o șansă seriei, măcar primului volum.

3.Outlander de Diana Gabaldon

O serie destul de lungă (9 volume potrivit Goodreads) dar atât de lăudată. La fel și serialul. Nu știu de ce Nemira a hotărât să publice prima oară volumul 7,mă rog decizia lor, iar subsemnata l-a citit. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut dar vreo 250-300 de pagini nu am înțeles cine e cine, ce legătură au unii cu alții deși se putea deduce că au o relație de ceva timp, că viețile li s-au intersectat la un moment dat. De aceea iau în serios ideea de (re)începe seria dar de data asta cu primul volum. Oare într-un an voi termina seria?

4.Lupta mea de Karl Ove Knausgard

Seria cuprinde 6 volume și din ce am înțeles nu se citesc pe rând. Se pare că autorul norvegian a mai scris înainte 2 cărți dar recunoașterea internațională a cunoscut-o doar cu această serie. Vă invit aici să citiți un articol interesant despre serie și autorul ei .

5.Shopaholic de Sophie Kinsella

Pentru a mă destinde sau atunci când sunt între două lecturi care mă consumă sufletește citesc chicklit. O autoare favorită este Sophie Kinsella, ea este și cea care mi-a deschis apetitul pentru acest gen. Și deși i-am citit câteva cărți am realizat că printre ele nu se numără seria care a făcut-o cunoscută. Ba chiar sunt ceva ani de când a apărut. În apărarea mea pot afirma doar că am vazut ecranizarea primului volum. De vreo 6 ori…..cred.

6.Trilogia Secolului de Ken Follett

Mi-a plăcut foarte mult Stâlpii Pământului, Ken Follett numărându-se după părerea mea printre marii povestitori și deși seriile lui au pagini foarte multe nu ai cum să te plictisești ba din contră îți dorești să nu ajungi la final. Sunt sigură că și Trilogia Secolului mă va fascina la fel ca și Stâlpii, de aceea am trecut-o pe lista scurtă de lecturi viitoare.

7.Egiptul antic de Wilbur Smith

Egiptul, piramide, sfinx, faraoni, Nilul, o perioadă fascinantă din istorie. Toate ingredientele pentru o serie care merită toată atenția. Stephen King l-a numit pe Wilbur Smith cel mai bun scriitor de romane istorice. Deci merg pe mâna regelui și îi voi acorda o șansă seriei.

 

Voi ce părere aveți despre seriile din lista mea? Aveți alte serii să îmi recomandați?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s