Hibiscus purpuriu de Chimamanda Ngozi Adichie

22232082

Chimamanda Ngozi Adichie scrie despre Nigeria, o țară care a cunoscut lovitura de stat și cleptomania de când și-a declarat independența, dar romanul ei traversează granițele fiind o parabolă despre iubire într-un timp al terorii.

Povestea este spusă prin vocea de 15 ani a lui Kambili. Cititorilor le sunt prezentați fratele ei, Jaja, mama și papa. Este clar de la bun început că nu este totul bine în gospodăria lui Achike. Kambili ne spune asta în primele fraze de la deschidere

Totul a început să se destrame când fratele meu, Jaja, nu s-a dus la Sfânta Împărtășanie, iar Papa a azvârlit cu cartea grea de rugăciuni după el în cameră spărgând figurinele de pe etajeră. Tocmai ne întorseserăm de la biserică.

Jaja și Kambili, sunt copiii unui om bogat, impozant, privit ca un zeu de către familia lui și societate și un catolic fervent, a cărui bani și relații pot coordona lumea. În interiorul imensei case, Kambili se confruntă cu două versiuni a tatălui ei. Există campionul drepturilor omului care publică un ziar ca un mod de a confrunta junta militară, și există un sadic ce își bate nevastă până la leșin, un bigot catolic care nu ezită în a-și sacrifica copiii pentru obsesia sa religioasă. De exemplu, ritualul lui Papa, o înghițitură de dragoste, în care îi invită pe Kambili și Jaja să bea din ceaiul fierbinte este tulburător, pentru că este un gust al lucrurilor ce vor veni.

Ceaiul era întotdeauna prea fierbinte, îmi ardea limba de fiecare dată, și dacă la prânz aveam ceva piperat, limba arsă mă durea. Dar nu conta, pentru că știam că, atunci când ceaiul mă ardea la limbă, îmi transfera dragostea fierbinte a lui Papa.

Cei 3 sunt totdeauna în pericol de a încălca regulile, dar niciodată nu știu sigur care sunt acestea. Kambili crește învățând că ascultarea fără echivoc este cea mai bună metodă de a supraviețui.Drept urmare, Kambili reareori își împărtășește opiniile sau acționează conform propriilor dorințe.  Papa le permite lui Kambili și Jaja să meargă în vizită la mătușa Ifeoma, iar călătoria, prima departe de părinți este o revelație pentru frați. Mătușa Ifeoma rămasă văduvă este profesor universitar și mamă a trei copii semnificativ diferiți. Deși săracă, casa mătușii este plină de veselie, discuții, opinii proprii și libertate, atât de diferit față de programul strict cu care sunt obișnuiți, încât la început Kambili de abia deschide gura. Încet, dar și cu ajutorul părintelui Amadi, pentru care dezvoltă o pasiune, Kambili începe să se bucure de viață, să înțeleagă că există poate și o altă cale.

Era exact ce făcea și tușica Ifeoma cu verișorii mei, mi-am dat atunci seama, fixându-le limite tot mai sus, prin felul în care vorbea cu ei, prin așteptările pe care le avea de la ei. Făcea asta tot timpul, crezând că sunt în stare să sară și mai sus. Și ei reușeau. Cu mine și cu Jaja era altfel. Noi nu săream peste bară pentru că știam că putem, ci pentru că eram îngroziți că nu vom reuși.

De fapt, Kambili nu este singura persoană care se află într-o călătorie de auto-cunoaștere și creștere. Și, fratele ei, Jaja, este de asemenea, o parte al acestei călătorii-prezentând motivul recurent al identității.

Toată lumea din acest roman este captivă într-un fel. Nigeria este prinsă între grupuri rivale ce doresc să preia controlul asupra țării. Mătușa Ifeoma este prinsă în apartamentul ei atunci când revoltele izbucnesc în campusul colegiului unde predă. Familia lui Kambili este prinsă între catolicismul tatălui și refuzul bunicului de a renunța la crezul său politeistic tradițional. Din nou, cuvântul care vine în minte este opresiv. Nu există soluții ușoare la problemele lor.

Făceam asta adesea, punându-ne întrebări ale căror răspunsuri le știam deja. Poate pentru că astfel nu puneam celelalte întrebări, ale căror răspunsuri nu voiam să le știm.

Există o simplitate universală a narațiunii dar faptul că se desfășoară în Nigeria ne oferă o privire într-o lume intensă a fructelor tropicale, a personajelor multilingve și a politicii instabile. Deși, în același timp, cartea nu se desfășoară foarte departe, familia lui Kambili locuiește într-o casă mare cu televiziune prin cablu, copiii au șoferi și merg la o școală privată.

Hibiscus purpuriu nu se termină cu fericiți până la adânci bătrâneți. Dar călătoria lui Kambili spre auto-susținere și auto-promovare nu este menită a fii un basm.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.