„Numele meu este Lucy Barton” de Elizabeth Strout

IMG_20170823_164332.jpg

O dragoste imperfectă

Cât de mult ne afectează copilăria? Vom depăși cu adevărat începuturile noastre? Chiar și atunci când învățăm lucruri noi, trăim în locuri noi și întâlnim oameni noi, cât de mult din trecutul nostru cărăm cu noi în viața de zi cu zi? Mai putem iubi pe cineva atunci când realizăm că este sursa a cel puțin o parte a durerii noastre?

“-Vei avea o singură poveste , spusese ea. Îți vei scrie singura poveste în multe feluri. Să nu-ți faci niciodata griji în legătură cu povestea ta. Nu ai decât una.”

Acest sfat, dat personajului la un curs de scriere, rezumă într-adevăr ceea ce se întâmplă în acest roman superb. Lucy Barton încearcă să îi dea un sens și să-și spună propria poveste- și reușește, chiar extrem de bine.

“Numele meu este Lucy Barton” examinează moștenirea copilăriei și umbra pe care o aruncă asupra vieții de adult. Lucy Barton, o romancieră aspirantă, meditează asupra unei perioade în care a fost spitalizată timp de nouă săptămâni.În acea vreme, fiicele ei aveau cinci și șase ani și, deși soțul ei o susținea financiar, vizitele sale erau rare. În schimb, el a plătit pentru vizitele mamei lui Lucy, de care fusese efectiv înstrăinată de la căsătorie. Este mama ei care se așează lângă patul ei în camera spitalului, rar părăsindu-i partea și aceasta este perioada în care devine o fereastră în viața ei.

“Dacă cineva ar fi știut cât de singură mă simțeam, mi-ar fi fost rușine. De cate ori o asistentă venea să îmi ia temperatura, încercam să o determin să mai stea câteva minute, dar asistentele erau ocupate, nu puteau să își piardă vremea stând de vorbă. Cam la trei săptămâni după ce am fost internată, mi-am întors privirea de la fereastră într-o după-amiază târzie și am văzut-o pe mama așezată pe un scaun la picioarele patului meu. “

Mama ei rămâne câteva zile. Vorbesc puțin, dar ceea ce cu adevărat se întâmplă între ele, nu este exprimat niciodată. Este o dragoste extraordinară aici, ceva pe care ele nu îl pot evoca, dar și multe amintiri, unele blocate definitiv. Lucy se reîntoarce în copilaria ei, o copilărie marcată de sărăcie și lipsuri, o lipsă a totului, nu doar a mâncării și a căldurii ci și a televizorului, a cărților, a ziarelor.

“Învățătoarea mea a observat că-mi plăcea să citesc și mi-a dat cărți. Și cărțile mi-au adus satisfacții. M-au făcut să mă simt mai puțin singură. Și m-am gândit: o să scriu și eu, și oamenii nu se vor mai simți atât de singuri.”

Devine studioasă, înflorește . Spre deosebire de fratele și sora ei, ea merge la facultate într-un oraș mare. Acest lucru nu este acceptat cu ușurință de către familia ei și nici faptul că își alege ca soț, fiul unui imigrant german.

Bârfele inocente despre oamenii din copilaria lui Lucy par să le reconecteze, dar încă există tensiune. Într-o scenă suntem martorii unui moment care pare să ajute la o reconciliere între cele două. Lucy se trezește singură lângă un tomograf și suferă după prezența mamei. Când mama ei ajunge Lucy este șocată și o întreabă cum a ajuns acolo.

“Nu a fost ușor,a spus ea. Dar am o limbă în gură și am folosit-o.”

Aceste răni psihice nu o definesc dar sunt o parte din ea. Strout îi capturează singurătatea din copilărie superb:

„Singurătatea fusese prima aromă pe care o gustasem în viață. și ea era încă acolo, ascunsă în adâncul crăpăturilor gurii mele, amintindu-mi.”

Își găsește consolarea în scris, participă la un atelier de creație ținut de o cunoscută scriitoare care o încurajează să scrie și astfel ajunge să publice primul său roman.

“Numele meu este Lucy Barton” este parțial despre iubirea imperfectă-de părinți, de soți, de copii-și despre bunătatea salvării care coexistă atât de des și în mod discrepant cu răul toxic al unei persoane.

Este un roman mic, dar este o bijuterie de carte, nu doar pentru că, comprimă adevărul despre cum oamenii comunică între ei dar și pentru frumusețea deosebită a prozei simple a lui Strout.Mi-a plăcut fiecare secundă.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.